Țeapa cu kilometraje falsificate care costă Europa miliarde de euro anual

de: Răzvan Băltărețu
30 05. 2018

Europa are o problemă cu mașinile second hand cu kilometraj falsificat. Parlamentul European prezintă câteva cifre, dar și o posibilă soluție ca să nu mai iei țeapă.

Parlamentul European a venit cu câteva statistici care arată cât de răspândită e practica falsificării kilometrajului. Conform raportului oficial, circa 50% din mașinile rulate au trecut prin acest proces.

Frauda de tipul acesta aduce pagube de 5,6 până la 9,6 miliarde de euro pe an. Cei care pierd cel mai mult sunt, firesc, clienții, vânzării din parcuri auto second hand, companiile de leasing, dar și producători și agenții de asigurări. Raportul PE e menit să stabilească un oarecare cadru pentru care legislația europeană să fie schimbate și să fie luate măsuri pentru a preveni așa ceva.

Falsificarea kilometrajului pentru a opri astfel de țepe este interzisă în 25 de state membre UE. Dar pedepsele diferă și țările care au aderat mai târziu la Uniune sunt cele care gestionează cel mai prost fenomenul. De exemplu, pedeapsa în Franța ajunge și la doi ani de închisoare. În Slovacia e doar o amendă de 226 de euro, ceea ce înseamnă că nu-i o pierdere prea mare pentru cei care fac asta.

Profitul pe care îl obține un samsar printr-o astfel de practică variază între 2.000 și 5.000 de euro. Firesc, e o marjă considerabilă din care își permite să plătească amenzi acolo unde îi e permisă practica.

Parlamentul propune o serie de măsuri: o bază de date europeană cu informații despre kilometrii fiecărei mașini (pe modelul „Car-Pass” din Belgia sau „Nationale AutoPass” din Olanda), dar și o schimbare a legislație pentru ca această practică să fie încadrată la infracțiuni penale. Colectarea datelor despre kilometraj s-ar face la inspecțiile tehnice periodice. Totodată, poate fi luată în calcul o soluție digitală, cu monitorizarea fiecărei mașini și sincronizarea datelor cu o bază de date online.

Problemele legate de falsificarea datelor și țepe date cu mașini second hand mult mai scumpe decât ar trebui au fost întâlnite cel mai des în Bulgaria, Croaţia, Cipru sau Cehia. Mai sunt pe listă Estonia, Ungaria, Letonia, Lituania, Malta, Polonia, dar și România. De asemenea, și Slovacia sau Slovenia nu sunt străine de astfel de practici.